A venit și ziua în care încep să fac ceva ce promit de mult, și anume să scriu despre cărțile pe care le-am citit și mi-au plăcut. Mai bine mai târziu decât niciodată. O să încerc să scriu scurt și la obiect, cum îmi place, așa că dacă vedeți că o iau razna, mă puteți trage de mânecă în comentarii.
E.B. White, Pânza Charlottei, Editura Arthur, 2015, traducere de Florin Bican
E o carte clasică pe care voiam s-o citesc de mult, asta și pentru că apare în mai toate topurile celor mai bune cărți pentru copii dintotdeauna. În esență, e povestea unui porc deloc ordinar – naiv, simpatic și inimos – și a unei păienjenițe cu o personalitate complexă, pe nume Charlotte, care are obiceiul bizar de a folosi citate în latină în conversația cotidiană. De parcă asta n-ar fi de ajuns, Charlotte vrea să-l salveze pe purcelul Wilbur de la moarte. Un scop nobil, fără îndoială, dar greu de pus în practică dintr-un motiv lesne de înțeles: de Crăciun, porcii au obiceiul de a-și părăsi cotețele și a ateriza la noi în farfurie. Trist, dar adevărat. Ei bine, ideea salvatoare a inventivei arahnide e demnă să intre oricând într-o carte a recordurilor de soluții ingenioase și… Mai multe nu zic, ca să nu distrug suspansul.
Chiar dacă în carte apar și oameni, personajele principale sunt Wilbur, Charlotte și restul animalelor din gospodăria familiei Zuckerman. Mult mai mult decât o carte cu animale vorbitoare, e o carte despre prietenie, sacrificiu și o adevărată lecție de viață. Scrisă într-un stil solid, plin de sensibilitate, cu mult umor și fraze inteligente, beneficiază și de traducerea foarte plastică a lui Florin Bican (aici, plastic e de bine: înseamnă nu sintetic, ci evocator, sugestiv, viu).
Dacă nu te prea interesează, de fapt, literatura și tot ce vrei e să te lauzi că ai mai citit o carte, cu atât mai mult îți recomand Pânza Charlottei: ai cel puțin garanția că ai bifat o carte scrisă de un autor de top și tălmăcită de un traducător de top.
Citat reprezentativ (în mod excepțional, de data asta nu e din carte, ci dintr-un interviu acordat de autor, și merită învățat pe de rost fiindcă e probabil cel mai mișto statement despre literatura pentru copii scris vreodată):
Cine coboară nivelul atunci când scrie pentru copii îşi pierde vremea. Trebuie să ridici nivelul, nu să-l cobori. Copiii sunt pretenţioşi. Sunt cititorii cei mai atenţi, curioşi, pasionaţi, sensibili, rapizi şi empatici. Acceptă, aproape fără rezerve, tot ce le propui, atâta vreme cât eşti cinstit, curajos şi clar.
Partea bună: e genul de carte care chiar poate fi recitită oricând, cu aceeași plăcere.
Partea proastă: absolut niciuna.
Nota mea:
Link spre site-ul editurii: http://www.editura-arthur.ro/carte/panza-charlottei